Considerați a fi “Alpii României”, Munții Făgăraș impresionează prin frumusețea lor în stare pură. Situați în Carpații Meridionali, având o lungime de 70 km și lățime de 40 km, se întind pe o suprafață de 2000 kmp si reprezintă astfel cel mai mare masiv alpin din România. Peisajele uluitor de frumoase îți vor tăia respirația în orice anotimp vei veni să-i vizitezi. Aici vei întâlni cea mai mare populație de capre negre din România și tot aici te vei bucura de munți de peste 2500m: Vf. Moldoveanu cu 2544m (cel mai înalt din Romania), Vf. Negoiu cu 2535m, Vf. Vistea Mare cu 2527m, Vf. Lespezi cu 2522m sau Vf. Vânatoarea lui Buteanu cu 2507m. Numeroase trasee de drumeție își croiesc drumul printre piscurile splendide ale Făgărașilor, iar odată ajuns în varf, îți vei umple sufletul de bucurie admirând priveliști senzaționale atât spre Transilvania cât și spre Transfăgărășan, Barajul Vidraru și numeroase lacuri glaciare.