Considerată pe bună dreptate, una dintre cele mai frumoase zone montane din țară, stațiunea Bâlea Lac vine să încununeze circuitul superb al Transfăgărășanului la cea mai înaltă cotă – 2034m. Lacul Bâlea, este un lac glaciar și se afla la 85km de Curtea de Argeș. Odată ajunși aici, priveliștea montană cucereste sufletul oricărui turist pasionat de drumeții și sporturi extreme. În timpul iernii, peisajele îți taie pur și simplu respirația, înconjurat fiind de crestele montane înzapezite. Începând din anul 2006, în perioada ianuarie-martie aici se construiește, deja celebrul hotel din gheață, în formă de iglu, ce găzduieste 16 camere, gata să-și aștepte noii oaspeți.
Bâlea Lac / Hotelul De Gheață
Îți vom oferi experiențe ghidate pe trasee uluitor de frumoase și îți vom prezenta aceste habitate uimitoare pentru ca experiența ta sa fie cu adevărat unică. Viziunea noastră este promovarea în scop turistic a importanței păstrării uneia dintre cele mai frumoase și cunoscute zone din România și din Europa prin prezentarea ei în mod ecologic și activ.
Vino să descoperim experiențe turistice noi, să ne bucurăm de farmecul gătitului împreună , la foc domol. Să savuram un picnic brunch în mijlocul naturii sau la stână și să degustăm vinuri alese, să ne umplem sufletul de adrenalină în tururi off-road, mountain bike în munții Făgăraș, sau caiac-canoe pe lacul Vidraru. Și ca totul să fie perfect, ce zici de un wild camping nu la 4 sau 5 stele ci la un milliard, sub cerul liber, in jurul unui foc de tabără!